Senzational:Trasee, Cazare, Indicatoare, etc

Mandra era frumoasa Pauna cu ochii mari negrii si cu sprancenele imbinate, cu nas de vultur, si cu gura-i bine facuta.De vorbea, ori radea, doua siruri de dinti zareai lucind.Ca o comoara i-si aducea pe frunte coadele ei negre si vazand-o trecand sprintena, voinica si cu capul sus, lumea i-i zicea in saga: puiul de imparat.Numai cand trecea Tanase, nu intorcea capul si i-i placea sa stea de vorba cu dansul la hora, si flacaii tare pizmuiau pe Tanase, mai ales cand aflara ca logodna s-a facut.Dar venind razboiul peste tara, Tanase a trebuit sa plece la oaste si sa se pogoare la dunare, iar Pauna i-si inghiti lacrimile inaintea lumii, plangand in ascuns.Cum facea insa, cum drege, in sat tot ea avea mai intai veste de la oaste.Stirea primelor batalii, o facu sa nu mai doarma noaptea si trebui sa lase lumanarea aprinsa, ca sa imprastie ingrozitarele vedenii care il aratau pe Tanase al ei, acoperit de rani, dandu-si sufletul sau mort.Intr-o noapte negra, sezand pe marginea patului, aude pe cineva batand in fereastra.Cu un tipat inabusitor fata tresari si intoarce capul si aude aceste cuvinte: Pauno, draga Pauno, vino te rog pana afara, nu te teme, eu sunt Tanase! Pauna apuca ivorul usei, iese afara si dedata se simte luata in brate.Ea respinge bratul care o impresoara si zice: -Cum, tu esti? Nu doara cineva voieste sa-si raza de mine? -Iata inelul tau, Pauno, si aci la gat iconita care mi-ai dat; n-am mai putut suferi, am vrut sa vad nu m-ai uitat! -Dar cine ti-a dat drumul de la oaste? -Mie? Nimeni. -Nimeni? si esti aici, ce fel nu mai e razboi? -O da, tot e razboi, dar eu am plecat in ascuns, de focul tau, Pauno! -De focul meu? Crezi tu ca mi-e drag sa am de logodnic, un fugar de la oaste? Piei din ochii mei. -Pauno! Asta-i iubirea ta? La moarte, la pieire ma trimiti? -Pasa unde oi vrea, dar atata i-ti spun, nici odata nu voi fi nevasta ta; caci a-si fi silita a-mi dispretui barbatul, asta nu o pot suferi! -Iubesti pe altul? -Nu, Tanase, pe tine, numai pe tine te iubesc; am petrecut nopti cu gandul la tine, dar n-asi fi visat nici odata, ca am prins dragoste de un netrebnic fricos! Pauna i-si ascunse fata cu mainile, plangand. -Eu gandeam ca o sa ma primesti cu bucurie, o sa ma ascunzi la tine! -O! rusine, striga fata, rusine ca m-am logodit tie; dar asculta ce i-ti spun eu acum, ca mai curand ori arde Bucegii, decat eu sa-ti fiu tie nevasta. -Si eu, striga Tanase, si eu i-ti spun tie ca nu ma vei vedea, de acum inainte, decat schilod ori mort.Amundoi tinerii, stau fata in fata, cu ochii asa de aprinsi de manie, in cat luceau in intuneric.Deodata se raspandi asupra lor o lumina rosie , si cand privira in sus, le paru ca s-a aprins unul din varfurile stancoase ale Bucegilor.Tot mai mare se facea jaratecul, pana ce se ridica o flacara rosie, din care parea ca sar stele.Logodnicii stau inmarmuriti.Ferestrele caselor vecine incepura a se deschide, oamenii strigau, unii catre altii: Arde padurea! Ba arde muntele! Cainii latrau, cocosii cantau.Atunci Pauna apuca pe flacau de umerii si respingandu-l departe de dansa i-i striga: Departe, fugi de aci si te ascunde, caci altfel mor de rusine! Inchise apoi usa si stinse lumanarea.Cu inima sarindu-i in piept se uita dupa Tanase, plecand si pitindu-se in umbra dupa case, ia vazu inca muntele cum licarea si se intuneca, incat si ea nu dadea nici un raspuns, cand cineva venea sa o cheme sa vada minunea.Din acea zi, toti vazura pe Pauna schimbata, nu mai radea, nici nu mai glumea.Dupa catva timp sosi stirea ca s-a dat o mare si crancena batalie, stire pe care Pauna fu cea din urma care o afla. Ia se duse curand acasa, si lega o bocceluta;puse mamaliga si o bucata de dovleac intr-un servet si cand mama sa o intreba ingrozita unde se duce, i-i zice numai ma intorc cuand mama, nu te ingrijii de mine.Pleca drept la lagarul oastei pe campul de bataie, si cercetand o noapte intreaga cadavrle dupa camp, cand incepuse sa se crape de ziua, deodata vede ceva lucind si cand se apropie, da de un mort, aproape dezbracat dar care cu mana la care se zarea un inel, stransese asa de tare un lucru ce i-i atarna la piept, incat se vedea ca fusese peste putinta a-i desclesta degetele.Pauna i-si recunoscu imediat inelul.Tanase! si cu acest tipat ia cazu langa mort a carui fata, inecata in sange abia se putea deosebi.Dupa putine momente Pauna i-si veni in simtire, atunci se puse a spala fata iubita si o podidi lacrimile, cand vazu ca amandoi ochii si nasul primise o groaznica taiatura, dar vazu insa ca sangele incepe iarasi sa curga.Acum era sigura ca iubitul ei inca nu murise si se grabi a-i racori buzele dandu-i sa bea si a-i lega ranile cu stergarul.Tanase cand pipai mana Paunei, cu un glas ce abia se auzea zise:Paunica mea, lasa-ma sa mor aici, sunt orb, de ce mai sunt eu bun pe lume! Nu, nu, striga Pauna, esti logodnicul meu iubit si vrand Dumnezeu, barbatul meu, in curand! Multe luni si saptamani, Pauna sezu zi si noapte langa patul lui Tanase, spre a-l ingriji.Intr-o zi oamenii din sat, vazura venind pe drum doi calatori:un orb in manta soldateasca cu crucea de onoare pe piept si o fata care-l ducea de mana si zicea catre trecatori:Iata-mi logodnicul; un viteaz, vedeti semnul pe piept! Si pe obraz, adauga Tanase. nici o data nu fusese in sat o nunta mai mare decat cand Pauna cea frumoasa loa pe orb. Ea era insa vesela si spunea tuturor: sunt mandra! am un viteaz de barbat! si slava Domnului ca sunt voinica si pot sa muncesc pentru amundoi.Muntele insa, pe care lumea il vazuse arzand, se numi Piatra Arsa, ca-ci ciobanul si vanatorii, care urcasera dupa capre negre, jurara ca au gasit acolo stanci prefacute in carbuni. Carmen Sylva-Povestile Pelesului

www.eco-bucegi.eu