Senzational:Trasee, Cazare, Indicatoare, etc

A fost odata la Sinaia, o hora mare, intr-o zi de sarbatoare.Flacai cu palariile acoperite cu flori si fete cu iele lor bogate se intorceau si se leganau necontenit.Ceva mai departe, de hora, sta un cioban subtirel ca un brad si cu caciula lui de oaie alba, care dand privirea roata peste intreaga hora si tinti cautaturile pe o fata, care se parea ca nici nu-l baga in sema.Ea era Ileana, mai frumoasa decat trandafirul Bucegilor si mai gingase decat floarea Reginei, iar el Ionel ciobanul, care uitandu-se necontenit la dansa, se apropie de hora si i-i ceru sa-i zica un cuvant bun:-Ce sa-ti spun? Tu nu ma iubesti deloc si in curand ai sa ma uiti. -Ce sa fac ca sa ma crezi? -Ceea ce nu poti. -Eu pot tot. -Nu, caci fara oile tale nu poti trai. -Fara oile mele! zise Ionel si suspina. Unii stigau: fa-o. Altii: nu o face. Ionel se facu ca nu aude nimic si se sui in munte.Oile erau stranse la stana, baga in lana unei mioare garaoafa ce o furase de la Ileana, si ruga pe ceilalti ciobani sa ia cu dansii si oile sale ca el vine mai tarziu.Atsfel Ionel ciobanul ramase singur si i-si propusese sa petreaca iarna in munte, departe de iubita si de turma lui.Cand veni toamna tovarasii sai se cobarara la camp, iar el se duse singur, dupa ce-si loa ramas bun de la turma pe colina vf. Cu Dor.Acolo i-si cladi o coliba, spre a fi ferit de vant si de zapezi, dar din zori pana in noapte, sta la usa, gandindu-se la iubita lui si la oile de care se despartise.Pe zi ce trecea, primavara se parea ca vine tot mai incet si tot mai nesfarsita i se parea asteptarea.Degaba canta el din fluier, ori din bucium nici un behait nu-i raspundea si murea de urat.Cu vremea se vindeca de boala dragostei, dar parerea de rau ca s-a despartit de oile sale il turmenta neincetat.Ceasuri intregi sta nemiscat pe varful muntelui, cu ochii atintiti spre camp, incotro i se dusese turma.In fine, dupa ce lancezi multa vreme in singuratate, vazu ivindu-se primavara.Intr-o zi cand cerceta cu privirea orizontul, i se paru ca aude niste clopote ce sunau departe si dulce inspre vale, erau clopotele oilor sale scumpe, pe care i le aduceau inapoi tovarasii.Cum le zari cu mieluseii langa ele, intinse bratele catre ele dete un tipat de bucurie, dar asa de adanc, incat i-si dete si sufletul si cand tovarasii sosira il gasira mort cu bratele intinse si cu ochii ficsi.Ionel pastorul cel frumos murise de dorul turmei.Ciobani il inmormantara unde il aflara, iar varful muntelui il numira Varful Cu Dor.

Carmen Sylva-Povestile Pelesului

www.eco-bucegi.eu