O EXCURSIE CU GHINION
Intr-o vara din anii trecuti, imi regulez aparatul de fotografie, imi alcatuiesc traista cu de-ale mancarii, hotarat a face o excursie pe Bucegi, cu itinerarul:muntele Caraiman-Pestera Ialomitei-Varful Omu-Valea Cerbului, pe unde voiam sa fotografiez ceva vederi, care sa-mi serveasca de modele, pentru carti postale illustrate. Inainte de a pleca la drum, sunt rugat de un tanar, fiul unui bogatas din Galati, ca sa-l iau cu mine. Baeatul se arata foarte doritor de a ma insoti si ma ametise cu rugamintile lui.Cum eu nu aveam niciun tovaras, ma gandii ca nu ar fi rau sa-l iau cu mine, insa mai intai am tinut sa intreb pe parintii sai daca ii dau voie, dar mi-au atras atentiunea ca sa-l am in serioasa grija, sa nu i se intample ceva, ca altfel eu voi fi greu raspunzator. Dupa ce ii incredintai ca nu i se va intampla nimic rau, isi targui si el de ale mancarii:franzela, sunca fiarta, sardele, ciocolata, icre, etc., cu care isi forma o traista si porniram la drum. Cand urcam valea Caraimanului, tanarul meu gafaia din greu, totusi am constatat ca tine la suis, desi era crescut in vata si nu cunostea necazurile. Ajunsi la varf, am mancat la masa comuna, ce am intins-o pe iarba si mi s-a parut destul de curios cum cuconasului meu ii placea mai mult branza alba si ceapa mea, decat sunca si sardelele lui. Dupa ceva odihna, am iesit la Babele si de aci am coborat la pestera, unde, dupa ce eu am facut cateva clisee, iar tovarasul meu a vizitat grota, fiind inca de vreme, am gasit de cuviinta sa plecam la Omul caci faceam eu socoteala: ajungem tocmai bine, dormim in casa de la Omul, iar dimineata urmatoare voi putea face fotografii din jurul varfului, precum si pe valea Cerbului.Ca sa-i usurez si mai mult drumul cuconasului, strang mancarea, ramasa de la amandoi, in traista mea, iar lui ii ramane ca sarcina numai pardesiul si un bidonas al meu de coniac, pe care l-a petrecut cu curelusa pe dupa gat. Tot urcand, mai spunem cate-o dracie si baeatul facea mare haz; insa dela un timp bag de seama ca el incetineaza mersul, imi da rar de tot raspunsul la ce-l intrebam. Ingrijat ca o fi obosit, ne mai oprim putin. Ma uit lung la el si raman incremenit: era alb ca panza la fata, de abia mai sufla, parea zdrobit. Il intreb daca ii este rau si imi spune ca nu are nimic, dar ca este nitel ostenit. Dupa ce sedem putin il scol de jos, ii iau si pardesiul ca sa-l usurez deplin. Ma gandeam ca pierdem vreme multa si intarziem. Mai mergem catva si iar il vad ca sade jos. Ne oprim; parea pierdut cu totul; incepusem s-o bag pe maneca, de teama ca i-a venit rau. Il mai intreb una alta, dar el amutise. Ne gaseam sub Babe, pe clinul vaii Ialomitei, destul de departe de pestera, ca si de Omul, si mai mult aproape de casa din Caraiman. Cand m-am vazut singur si fara de niciun ajutor, iar tanarul meu insotitor cu aparenta unui om ce era gata de moarte, caci ingalbenise si se racise, holba ochii si nu mai putea vorbi de loc, ma apuca o frica groaznica, mai cu seama ca ma gandeam la recomandatia ce-mi facuse parintii sai de a-l avea in grija. Lepadai sarcina ce aveam pe spate, asternui haina mea pe iarba, peste care il intinsei, ca pe un cadavru, cu pardesiul lui il acoperii spre a-l feri de curentul ce domneste pe acea culme si o luai grabit, mai mult la fuga, spre o stana de oi, ce se zarea in vale. Ajuns la stana, ma intampina, ca de obicei, o haita de caini, care se repezira la mine ca niste fiare salbatice si de care de abia ma putui apara, asezandu-ma jos si invartind cu batul meu. Dupa ceva timp de lupta, se indura sa se apropie de mine un cioban, care, desi ma vazuse inca de mult cand veneam, nu se indurase insa sa-si stapaneasca cainii. Ii spusei sa mearga repede cu un magar, sa ridicam un om, care este pe moarte si sa-l transportam la casa de pe Caraiman. El, foarte linistit si razand de nenorocirea mea, incepu sa se ia cu mine la tocmeala, pana ce, cu mare greutate, se invoi sa faca acest serviciu, pe sase lei, ce ii dadui inainte. Trimise un baetandru, cu o franghie, ca sa prinda un magar ce era la pasune, pe o culme invecinata.A trecut aproape o ora pana ce lenesul de baiat sa mearga, sa prinda si sa aduca animalul.Am plecat dela stana, iar in haosul latratului cainilor, si, ajungand la tovarasul meu, pe care l-am gasit tot lungit si de asta data dormind greu, l-am ridicat cu ajutorul ciobanului si l-am asezat pe magar, de care l-am legat strajnic cu curelele dela gentele aparatului si ale traistelor si l-am pornit in sus, spre casa din Caraiman.Magarul cu cadavrul viu mergea inainte, ciobanul in urma lor lovea din cand in cand animalul, cu bata lui groasa, indemnadu-l la drum cu:cius!cius!cius! in urma veneam eu, tinand bagajele si aparatul la subtioara.Pacat ca nu s-a gasit atunci acolo un alt fotograf, care sa fi scos tabloul acestui convoi comic.La un mic popas ce facuram, mai controlam bolnavul; curat mort dar tot respire putin.Ciobanul ma intreba cum s-a intamplat cu el, ce are?I-am spus ca nu stiu, ca m-am pomenit deodata cu el cazand jos.-Hei domnule, sa nu fie beat?Bautura este a dracului la munte! La spusa aceasta a ciobanului, mi-aduc aminte de bidonul cu coniac, pe care il dadusem tovarasului sa-l poarte; il scutur si…. Vad ca este gol! Ciobanul ghicise pricina pataniei.Turistul meu de ocazie, mergand in urma mea, a tot gustat din bidon, pana ce l-a golit de un sfert coniac, si, cum era obosit, de varsta cruda si de neam subtire, s-a imbatat de-abinelea. Acum i-mi venise inima la loc; indemnam ciobanul la drum, caci se apropia noaptea; din cand in cand, tot asezandu-mi sarcinile, sa nu-mi cada, il injuram pe baiat surugieste de buclucul ce-mi facuse. Ajunsi la casa de adapost, unde era un om de paza, pun de-i face un ceai, il lungesc pe patul din casa, pe cetina de brad si, dupa ce il silesc sa inghita ceaiul, il invelesc bine si-l las adormit. In seara aceea n-am putut manca; noaptea n-am putut dormi de oboseala si necaz, iar dimineata boerasul meu se scoala vesel si glumet, tot reprosandu-mi injuraturile ce-I adresasem in ajun si pe care le auzise si le tinuse minte bine. Am coborat la Busteni prin valea Jepilor, fara sa-mi pot face excursia proiectata la Omul si pe valea Cerbului, iar tanarul m-a rugat sa nu povestesc parintilor sai patania, ceea ce a facut ca sa nu pot fi despagubit de plata magarului, paguba coniacului si plata ceaiului de la casa de adapost. Tovarasul meu de atunci este acum un om insurat, are un copil, vine in vilegiatura la Busteni si de cate ori ma intalneste imi zice, razand:-Mai, fotografule, dar bine stii sa injuri!
Vasile Teodorescu(Busteni)
Copyright © www.eco-bucegi.eu
Powered by Eco-Bucegi
Pagina generata in 0.203 secunde.